Mulți părinți se întreabă dacă nu cumva „strică” copilul când îl laudă, dimpotrivă, dacă nu îl fac prea nesigur când sunt exigenți. În rândurile de mai jos vezi, concret, ce poți face zi de zi pentru a crește sănătos încrederea în sine a copilului, fără rețete complicate.

Ce înseamnă, de fapt, un copil sigur pe el

Un copil cu încredere nu este cel care vorbește tare, dă replici și pare „șeful” grupului. De multe, copiii foarte zgomotoși ascund tocmai nesiguranțe. Siguranța reală se vede mai ales în felul în care reacționează când greșește sau când ceva nu îi iese.

Un copil încrezător:

  • îndrăznește să încerce lucruri noi, chiar dacă nu știe sigur că îi vor reuși
  • acceptă mai ușor refuzuri și critici, fără să se prăbușească emoțional
  • vorbește despre ce simte, nu se teme de propriile emoții
  • cere ajutor când are nevoie, nu renunță imediat

Cu alte cuvinte, nu este vorba să crești un „copil perfect”, ci unul care știe că poate învăța, se poate ridica după o greșeală și merită să fie iubit chiar și când nu îi iese.

De ce contează încrederea în sine a copilului

Felul în care un copil se vede pe sine influențează tot: prieteniile, rezultatele la școală, curajul de a spune „nu”, felul în care se va apăra, dimpotrivă, se va lăsa călcat în picioare. De aici pornesc multe decizii din adolescență și viața de adult.

Când într-o casă se lucrează constant la mesajul „ești valoros, chiar și când greșești”, copilul învață că rezultatul nu îl definește. Își dă voie să încerce și a doua, și a treia oară. Când tot ce aude este „nu e destul de bine”, începe să creadă că el, ca persoană, nu e destul de bun.

Încrederea nu îl ferește de frustrări sau eșecuri, dar îl ajută să le ducă. Copilul care se simte văzut și apreciat de părinți are un fel de rezervor interior la care poate apela când, inevitabil, afară lucrurile nu merg cum ar vrea.

Cum îl ajuți să reușească singur, nu să-i iasă totul perfect

Prima tentație a părinților este să sară imediat în ajutor: să lege șireturile, să facă temele „mai frumos”, să vorbească în locul copilului. Pe termen lung, semnalul transmis este: „tu nu poți, lasă că fac eu mai bine”. Fără să vrem, tăiem elanul.

Ajută mai mult să îl lași să facă singur cât de mult poate, chiar dacă durează dublu. Da, e mai rapid să îi închizi tu fermoarul sau să îi aranjezi ghiozdanul, dar pentru el fiecare mică reușită contează. Sentimentul „am reușit singur” construiește cărămidă cu cărămidă siguranța interioară.

Poți să-l sprijini fără să preiei controlul punând întrebări simple:

  • „Cum crezi că ai putea face data viitoare ca să îți fie mai ușor?”
  • „Vrei să îți arăt o dată, apoi încerci tu?”
  • „Ce parte vrei să faci singur și unde ai nevoie de mine?”

În loc să lauzi doar rezultatul („Ai luat 10, bravo!”), felicită și efortul: „Mi-a plăcut că nu te-ai lăsat, deși era greu. Asta te ajută mult, indiferent de notă”. Astfel, copilul învață că merită apreciat pentru cât se străduiește, nu doar când iese perfect.

Felul în care vorbești cu el contează mai mult decât crezi

Copiii își construiesc vocea interioară din vocea părinților. Ce îi spui tu azi, își va spune el peste câțiva ani, în minte, când va da un examen sau va intra la un interviu. Aici se joacă o parte mare din încrederea în sine a copilului.

E util să te uiți la mesaj, nu doar la ton. Diferența dintre „iar ai greșit la aceeași problemă, nu ești atent deloc” și „văd că la tipul ăsta de exercițiu încă e greu, hai să vedem împreună unde te încurci” este uriașă. În primul caz, copilul se simte „problemă”. În al doilea, problema e exercițiul, nu copilul.

Câteva schimbări mici de formulare, repetate, au efect în timp:

– în loc de „nu ești bun la sport”, încearcă „încă înveți, lucrurile astea se antrenează”
– în loc de „mă faci de râs”, spune „pe mine mă interesează să fii în siguranță, nu ce cred alții”
– în loc de „nu vezi că toți ceilalți pot?”, folosește „hai să vedem cum poți tu să avansezi cu un pas față de ieri”

Nu înseamnă să îl menajezi mereu sau să eviți limitele. Copiii au nevoie și de „nu” clar, de reguli și de consecințe. Doar că, și când îi spui nu, mesajul de fundal poate rămâne: „valorezi mult pentru mine, chiar și când greșești”.

Greșeli frecvente care sapă la încredere, fără să vrem

Nu există părinte perfect. Toți ridicăm vocea, ne pierdem răbdarea, spunem cuvinte pe care apoi le regretăm. Diferența o face cât de des se întâmplă și dacă reparăm. Unele lucruri, repetate constant, pot lovi direct în stima de sine a copiilor.

Comparațiile cu alți copii

„Uită-te la sora-ta cum poate” sau „vecinul a luat 10, tu de ce nu poți?” dor mai tare decât par. Copilul aude că ceilalți sunt standardul, iar el e mereu „sub”. Dacă vrei să motivezi, compară-l cu el însuși: „față de luna trecută citești mult mai cursiv”.

Etichetele lipite pe copil

„Ești leneș”, „ești bățos”, „ești obraznic” ajung să fie purtate ca un tricou pe care nu îl mai poate scoate. Mai sănătos este să vorbești despre comportament, nu despre persoană: „azi nu ți-ai făcut treaba” în loc de „ești leneș”. Comportamentul se poate schimba, „cine ești” rămâne.

Lauda goală sau ironia

Copiii simt când sunt lăudați doar din obligație. „Bravo, bravo, bravo” spus mecanic, la orice, nu ajută. Nici ironia de tipul „da, sigur, tu ești cel mai deștept”. Mai utilă este o laudă concretă: „mi-a plăcut cum ți-ai împărțit jucăriile cu prietenul tău”.

Când exagerezi, încrederea în sine a copilului se poate clătina la primul eșec, pentru că mesajul interior devine: „dacă nu mai sunt cel mai bun, nu mai sunt nimic”. Echilibrul vine din aprecieri sincere, specifice și din acceptarea firească a greșelilor.

Când merită să ceri ajutorul unui specialist

Uneori, în ciuda grijii de acasă, apar semne că lucrurile nu mai sunt doar o fază trecătoare. De exemplu, copilul refuză sistematic să meargă la școală, spune des că „nu poate nimic”, se autoînvinovățește pentru orice, își evită prietenii sau se izolează complet.

Dacă observi astfel de schimbări care durează săptămâni la rând, poate fi de folos să discuți cu un psiholog pentru copii sau cu consilierul școlar. Un specialist te poate ajuta să înțelegi ce se întâmplă, ce ține de vârsta lui și unde are nevoie de un sprijin mai structurat.

Nu înseamnă că „ai eșuat ca părinte”, ci că vrei să îi oferi toate șansele să se simtă bine în pielea lui. De multe, câteva ședințe, câteva idei adaptate copilului tău și un pic de timp fac o diferență mare.

Încrederea pe care o are un copil în el pornește, de cele mai multe, din ochii în care se vede zi de zi: ai părinților lui. Dacă acolo găsește loc, răbdare și mesaje clare că este iubit chiar și când nu e perfect, restul devine mai ușor de dus, pentru amândoi.