Iulian și Roxana s-au apropiat unul față de celălalt. Băiatul i-a oferit un buchet de flori tinerei. Deși au petrecut mai mult timp împreună, cei doi nu s-au declarat într-o cunoaștere.
Sursă expresspress.ro
Iulian și Roxana s-au apropiat unul față de celălalt. Băiatul i-a oferit un buchet de flori tinerei. Deși au petrecut mai mult timp împreună, cei doi nu s-au declarat într-o cunoaștere.
Iulian a primit un buchet din partea famiiei și a decis să-l ofere Roxanei. Cei doi au avut discuții despre viață și copii.
„Numai la ea mă gândesc. Ce mă fac? Îmi place și cum arată, și cum vorbește, și cum gândește, tot! Mă uit la ea și îmi sclipesc ochii! Să vină mai repede ziua de mâine să o văd iar!”, a spus Iulian despre Roxana.
„Eu am observat sclipirea din ochi, am observat că s-a schimbat și asta îmi place”, a spus Roxana.
„Cred că simplul fapt că nu știu cum s-a întâmplat revelația, e dovada că s-a întâmplat ceva. Ne-am înțeles așa dintr-o dată, ca și cum nu a fost nicio neînțelegere înainte”, a spus IUlian în emisia live de Mireasa de pe 11 februarie 2025.
„Așa așteptam și eu cândva”, a spus Ștefan, precizând ulterior că a fost o glumă nesărată din partea lui.
Întrebați dacă sunt într-o cunoaștere, cei doi au avut răspunsuri diferite.
„Eu consider că am putea fi”, a spus Iulian.
„Tu consideri…Eu consider că mai trebuie să așteptăm”, a spus Roxana.
„Cel mai bine așa”, a completat Iulian.
Sursă expresspress.ro
Sunt Adelina, un spirit creativ pasionat de scris și de descoperirea frumosului în viața de zi cu zi. De ani buni sunt redactor la blogrepublik.ro, un spațiu unde îmbin pasiunea pentru lifestyle cu dorința de a inspira cititorii. Mă fascinează să explorez subiecte diverse – de la tendințele din modă, la secretele unei vieți echilibrate. Scrisul este pentru mine o modalitate de a da glas ideilor care ne fac viața mai interesantă și mai plină de culoare. Sper să găsești în articolele mele motive de inspirație și, poate, chiar o mică evadare din cotidian.
Cătălina și Vlad Bibire au decis să publice imagini pe rețelele sociale cu chipul băiețelului lor. Micuțul Adam este un...
Citește tot articolulLaura, câștigătoarea sezonului 10 Mireasa, a vorbit despre un mesaj cu subînțeles publicat de Cristina, soția lui Alexandru din sezonul...
Citește tot articolulRoxana a primit o scrisoare de la mama sa, în care femeia își arăta îngrijorarea pentru situația tensionată cu familia...
Citește tot articolulBlogrepublik.ro este o revistă pentru toată familia ce îți aduce mereu știri proaspete, te informează și îți dă sfaturi utile.
Ai întrebări? Suntem aici pentru tine! Contactează-ne pentru informații, suport sau oportunități de colaborare.
© Blogrepublik.ro. Toate drepturile rezervate.